Cerința
Scrieţi definiţia completă a subprogramului C/C++ modificare
, care are doi parametri, v
şi n
, prin care primeşte un tablou unidimensional cu maximum 10000
de numere naturale nenule şi, respectiv, numărul de elemente din tablou. Subprogramul rearanjează elementele tabloului astfel încât toate valorile prime să se afle pe primele poziţii, iar valorile care nu sunt prime, în continuarea celor prime.
Ordinea în cadrul ambelor secvenţe (numerele prime şi cele care nu sunt prime), poate fi oricare.
Restricții și precizări
1 ≤ n ≤ 10000
- numele subprogramului este
modificare
- parametrii sunt, în această ordine:
v
,n
- fiecare element al vectorului este un număr natural din intervalul \([1,2 \cdot 10^9]\)
- elementele vectorului
v
sunt indexate de la0
Exemplu
Pentru n=10
şi v=(42,36,7,53,27,15,29,40,39,2)
, după apel, v
ar putea fi (7,53,29,2,27,15,42,40,39,36)
.
Important
Soluţia propusă va conţine doar definiţia subprogramului cerut. Prezenţa în soluţie a altor instrucţiuni poate duce erori de compilare sau de execuţie care vor avea ca efect depunctarea soluţiei.
Cum e corect?
cout < "As la info";
cout << "As la info";
cout >> "As la info";
Felicitări! Poți mai mult?
Avem sute de probleme pentru tine, fiecare cu explicații ușor de înțeles.
Greșit, dar nu-i bai!
Antrenează-te cu sutele de probleme pe care ți le-am pregătit. Îți explicăm fiecare problemă în parte.
Rezolvare
Iată rezolvarea de 100 de puncte pentru problema Mutare2 :
bool numarPrim(int numar) {
if(numar % 2 == 0 || numar < 3) {
return (numar == 2);
}
for(int d = 3; d * d <= numar; d += 2)
if(numar % d == 0)
return false;
return true;
}
void modificare(int a[], int n) {
int j = 0;
for(int i = 0; i < n; i++) {
if(numarPrim(a[i])) {
int aux = a[i];
a[i] = a[j], a[j++] = aux;
}
}
}
Atenție
Enunțurile afișate pe această pagină aparțin exclusiv site-ului PbInfo. Astfel, pentru ștergerea conținutului, puteți să ne contactați la adresa .
Rezolvarea problemei #1434 Mutare2
Pe această pagină găsești rezolvarea de 100 de puncte pentru problema #1434 Mutare2 de pe PbInfo.ro. Atenție: nu încurajăm copiatul codului! Totuși, credem cu tărie că analizarea unei soluții corecte este o metodă foarte ușoară de a învăța informatică, astfel că oferim sursele pentru peste 1500 de probleme de pe platforma PbInfo.ro.
Pentru rezolvări PbInfo de la peste 1500 de probleme, vă invităm să intrați pe site-ul nostru!