Cerința
Tudor este foarte indecis, deoarece a fost chemat la r festivaluri și puterea lui fizică nu îi permite să ajungă la toate. În orașul în care locuiește sunt m străzi unidirecţionale și n intersecții numerotate cu numere de la 1 până la n. Festivalurile au loc în r intersecții. El pornește din intersecția cu numărul z.
Pentru a ajunge dintr-o intersecție în alta, folosește străzile. Când parcurge o stradă, el consumă o anumită energie, care diferă de la stradă la stradă.
După terminarea fiecărui festival, Tudor se va reîntoarce la casa lui, adică la intersecția cu numărul z, costul drumului de această dată fiind 0, pornind din nou la următorul festival.
Întrucât este un om foarte dedicat muzicii, Tudor vrea să participe la cât mai multe festivaluri, dar fără să-și depășească puterea lui fizică p.
Determinați numărul maxim de festivaluri la care poate participa.
Date de intrare
Fișierul de intrare festivaluri.in va conține pe prima linie numerele n, m, p, z, r. Pe următoarele m linii se vor afla câte 3 numere, reprezentând intersecția de unde începe strada, intersecția unde se termină strada și energia consumată pentru a parcurge strada. Pe următorul rând, se va afla cei r indici ai intersecțiilor unde se vor organiza festivalurile.
Date de ieșire
Fișierul de ieșire festivaluri.out va conține pe prima linie numărul cnt, reprezentând numărul maxim de festivaluri la care poate participa Tudor.
Restricții și precizări
1 ≤ n , m , z , r ≤ 1001 ≤ p≤ 10.000- numerele de pe cele
m+1linii a fișierului de intrare vor fi mai mici decât100 - este posibil ca plecând din intersecția
zsă nu se poată ajunge în toate intersecțiile
Exemplu
festivaluri.in
7 5 9 2 2 1 2 3 2 4 1 4 5 2 1 4 1 5 7 2 3 5
festivaluri.out
1
Cum e corect?
cout < "As la info";
cout << "As la info";
cout >> "As la info";
Felicitări! Poți mai mult?
Avem sute de probleme pentru tine, fiecare cu explicații ușor de înțeles.
Greșit, dar nu-i bai!
Antrenează-te cu sutele de probleme pe care ți le-am pregătit. Îți explicăm fiecare problemă în parte.
Rezolvare
Iată rezolvarea de 100 de puncte pentru problema Festivaluri:
//Dobricean Ionuţ 100 pct
#include <iostream>
#include <fstream>
#include <algorithm>
#define MAX 1005
using namespace std;
ifstream fin("festivaluri.in");
ofstream fout("festivaluri.out");
int n,m,p,z,cnt,nr,enercons,r;
int fes[MAX]; //vectorul în care vom stoca indicii intersectilor unde se vor afla festivalurile
int a[MAX][MAX] ;//declararea matricii costurilor
int festsort[MAX]; //costul intersectilor unde se organizeaza festivalurile in ordine crescatoare
void citire()
{ int i;
int x,y,co; //declararea intersecţiei de unde începe strada, intersecţia unde se termina strada şi costul acesteia
fin>>n>>m>>p>>z>>r;
for(i=1; i<=m; i++)
{ fin>>x>>y>>co;
a[x][y]=co;
}
for(i=1; i<=r; i++)
{ fin>>fes[i];
}
}
void roy() //Algoritmul lui Roy Floyd
{ int i,j,k;
for(k = 1;k <= n;k++)
for(i = 1;i <= n;i++)
for(j = 1;j <= n;j++)
if(a[i][k] && a[k][j] &&(a[i][k] + a[k][j] < a[i][j] || !a[i][j]) && i != j)
a[i][j] = a[i][k] + a[k][j];
}
void sortare()
{ int i,j;
for(i=1; i<=r; i++)
festsort[i]=a[z][fes[i]];
sort(festsort+1, festsort+1+r);
}
void determinare_cnt() // determinarea numarului de festivaluri
{ int i;
enercons=0;
for(i=1; i<=r; i++)
if(enercons+festsort[i]<=p && festsort[i]>0)
{ cnt++;
enercons+=festsort[i];
}
fout<<cnt;
}
int main()
{ citire();
roy();
sortare();
determinare_cnt();
}
Atenție
Enunțurile afișate pe această pagină aparțin exclusiv site-ului PbInfo. Astfel, pentru ștergerea conținutului, puteți să ne contactați la adresa
.
Rezolvarea problemei #1895 Festivaluri
Pe această pagină găsești rezolvarea de 100 de puncte pentru problema #1895 Festivaluri de pe PbInfo.ro. Atenție: nu încurajăm copiatul codului! Totuși, credem cu tărie că analizarea unei soluții corecte este o metodă foarte ușoară de a învăța informatică, astfel că oferim sursele pentru peste 1500 de probleme de pe platforma PbInfo.ro.
Pentru rezolvări PbInfo de la peste 1500 de probleme, vă invităm să intrați pe site-ul nostru!