Cerința
Andreea a primit de ziua ei un joc cu cifre de plastic, din fiecare cifră nenulă având 30
de exemplare. Cifrele se aflau într-un săculeţ, iar Andreea s-a gândit să scoată la întâmplare un număr oarecare de cifre din săculeţ, să efectueze produsul lor, şi dacă obţinea un număr mai mic decât 1.000.000.001
pe care nu-l mai obţinu-se până atunci, îl scria pe un cartonaş, punând apoi cifrele înapoi în săculeţ. Astfel, după o muncă asiduă, a scris toate numerele posibile pe cartonaşe.
Prietena ei, Ana, făcându-i o vizită, a văzut cartonaşele, a luat la întâmplare unul dintre ele şi a calculat cel mai mare divizor comun al numărului de pe cartonaşul luat cu fiecare număr de pe cartonaşele rămase, scriind pe fiecare dintre cartonaşele rămase rezultatul obţinut.
Dacă se cunosc numerele aflate pe N
cartonaşe dintre cele scrise de Andreea şi Ana, aflaţi numărul de pe cartonaşul luat de Ana.
Date de intrare
Fişierul de intrare cmmdc0.in
conţine pe prima linie numărul N
de cartonaşe care se dau, iar pe fiecare din următoarele N
linii câte o pereche de numere naturale x,d
reprezentând numărul scris de Andreea pe cartonaş, respectiv cel mai mare divizor comun calculat de Ana.
Date de ieșire
Fişierul de ieşire cmmdc0.out
va conţine numărul de pe cartonaşul luat de Ana. Dacă există mai multe numere care verifică datele de intrare, se va afişa cel mai mic dintre ele.
Restricții și precizări
1 ≤ N ≤ 5.000
1 ≤ d ≤ x ≤ 1.000.000.000
- Valorile lui
x
de pe cartonaşe sunt distincte - Pentru orice test există soluţie
Exemplu
cmmdc0.in
3 8 2 45 3 14 2
cmmdc0.out
6
Explicație
Numărul de pe cartonaşul luat de Ana este 6
. El verifică relaţiile c.m.m.d.c.(8,6)=2
, c.m.m.d.c.(45,6)=3
, c.m.m.d.c.(14,6)=2
, şi este singurul dintre numerele scrise de Andreea pe cartonaşe care verifică relaţiile cerute.
Cum e corect?
cout < "As la info";
cout << "As la info";
cout >> "As la info";
Felicitări! Poți mai mult?
Avem sute de probleme pentru tine, fiecare cu explicații ușor de înțeles.
Greșit, dar nu-i bai!
Antrenează-te cu sutele de probleme pe care ți le-am pregătit. Îți explicăm fiecare problemă în parte.
Rezolvare
Iată rezolvarea de 100 de puncte pentru problema cmmdc0:
//sol.Bunget Mihai
#include <fstream>
using namespace std;
ifstream f("cmmdc0.in");
ofstream g("cmmdc0.out");
int n,i,ok,m,i2,i3,i5,i7,x,y,r,minim,a[6000],b[6000],d[6000];
int main()
{
f >> n ;
for ( i=1 ; i<=n ; i++ ) f >> a[i] >> d[i] ;
ok = 1 ;
b[1] = 1 ;
m = 1 ;
i2 = 1; i3 = 1 ; i5 = 1 ; i7 = 1 ;
while ( ok )
{
ok = 0 ;
for ( i=1 ; i<=n ; i++)
{
x = a[i] ;
y = b[m] ;
r = x % y ;
while ( r!=0 )
{
x = y ;
y = r ;
r = x % y ;
}
if (y!=d[i]){ ok = 1 ;break ; }
}
if (ok)
{
minim = b[i2] * 2 ;
if (b[i3]*3<minim) minim = b[i3] * 3 ;
if ( b[i5]*5 < minim) minim = b[i5] * 5 ;
if ( b[i7]*7 < minim) minim = b[i7] * 7 ;
m++ ;
b[m] = minim ;
if (b[i2]*2==minim) i2++ ;
if (b[i3]*3==minim) i3++ ;
if (b[i5]*5==minim) i5++ ;
if (b[i7]*7==minim) i7++ ;
}
}
g << b[m] ;
return 0;
}
Atenție
Enunțurile afișate pe această pagină aparțin exclusiv site-ului PbInfo. Astfel, pentru ștergerea conținutului, puteți să ne contactați la adresa .
Rezolvarea problemei #1967 cmmdc0
Pe această pagină găsești rezolvarea de 100 de puncte pentru problema #1967 cmmdc0 de pe PbInfo.ro. Atenție: nu încurajăm copiatul codului! Totuși, credem cu tărie că analizarea unei soluții corecte este o metodă foarte ușoară de a învăța informatică, astfel că oferim sursele pentru peste 1500 de probleme de pe platforma PbInfo.ro.
Pentru rezolvări PbInfo de la peste 1500 de probleme, vă invităm să intrați pe site-ul nostru!